Descriere

Deloc intamplator, limba romana cunoaște, de foarte multa vreme, o sumedenie de termeni care alcatuiesc paradigma ce descrie raufacatorii, faptașii sau faptuitorii de rele din fauna interlopa. Hoțul mai era denumit și fur, in vreme ce pungașul era un borfaș mai mic, in special unul tentat, nu doar etimologic, de pungile din buzunarele celor avuți, și, prin extensie de termen, o persoana necinstita, un escroc, un șarlatan, care practica inșelatoria. La nivelul urmator al infracționalitații practicate la scara extinsa și cu violența, se facea trecerea de la hoțul de buzunare la hoțul la drumul mare (sau de codru): talharul era banditul de demult. Acesta mai era desemnat și ca brigand sau lotru (ori, termen și mai invechit, complet uitat astazi – cetaș, adica membru al unei cete de talhari), iar, in ciuda popularitații lui, nici haiducul nu era tocmai un justițiar, care „lua de la bogați și dadea la saraci”, de cele mai multe ori el pastrand și pentru sine o parte insemnata a prazii. Sub influența americaneasca, in perioada interbelica putem vorbi și de apariția gangsterului.

Toate aceste personaje – fie ca ne place s-o recunoaștem sau nu – au contribuit și ele, in felul lor, la scrierea controversatei istorii a Bucureștilor, iar din poveștile lor se poate alcatui o impresionanta Carte Neagra a Orașului, dar una care cuprinde și un consistent capitol de un Roz extrem de senzual…