În lumea literaturii românești contemporane, puțini autori au avut o traiectorie la fel de diversă și controversată precum Dan-Silviu Boerescu. Cu o carieră care a început în sălile de clasă, unde preda Limba și Literatura Română, Boerescu și-a extins orizonturile către critica literară, și-a asumat rolul de redactor-șef și director editorial la revista Playboy, ulterior dedicându-se în special scrierii. În 2023, a fost recunoscut de Libris drept cel mai citit autor al anului, o realizare ce subliniază impactul său semnificativ asupra cititorilor români.

Boerescu se descrie ca fiind impulsionat de două trăsături fundamentale: puterea de muncă și curiozitatea. Aceste calități l-au ghidat pe parcursul întregii sale cariere, permițându-i să exploreze și să se îmbogățească dintr-un vast ocean de cunoștințe, citind zeci de mii de cărți și acumulând experiențe unice.

Una dintre cele mai fascinante etape ale carierei sale a fost perioada petrecută la conducerea revistei Playboy. Într-un peisaj mediatic dominat de conservatorism și prejudecăți, Boerescu a avut curajul să aducă o perspectivă nouă și provocatoare, contribuind la redefinirea conceptului de jurnalism de lifestyle în România. Sub conducerea sa, revista Playboy nu a fost doar un simbol al glamourului și al seducției, ci și o platformă pentru explorarea unor subiecte de interes.

În interviul ce urmează, Dan Silviu Boerescu ne împărtășește reflecții asupra carierei sale diversă, provocările întâlnite și motivațiile care îl mențin în fruntea scenei literare românești. Descoperiți povești din culisele revistei Playboy, perspective asupra evoluției literaturii române și gândurile unui om pentru care puterea de muncă și curiozitatea nu au limite.

Î: Ce v-a inspirat să începeți să scrieți propriile cărți?

R: Copil fiind, biblioteci cutreieram. Apoi, începând din liceu, am început să cumpăr cărți obsesiv-compulsiv. La un moment dat, aveam peste 6.000 de volume. Nu mai aveam unde să le pun. Trebuia să mă vindec, să nu mai bat toate anticariatele din București. Salvarea a venit scriind. Propriile mele cărți. Când s-a adunat primul raft, nu am mai simțit nevoia să cumpăr. Acum, am propria mea bibliotecă…

Î: Care este proiectul dvs. de suflet?

R: Nu știu. Mă îndrăgostesc de fiecare carte a mea înainte să mă apuc să o scriu. Când termin de scris, aproape că am uitat-o. Sunt un colecționar de senzații. La fel ca în tinerețe, dar atunci colecționam altceva! …Bine, nu chiar în sensul lui Fowles!!! …Cartea care mi-a provocat cel mai intens sentiment (…era să spun altceva!) a fost cea despre orașul meu – Bucureștii vechi și noi. Culmea, nu eu i-am făcut curte! Ea m-a sedus, m-a înnebunit de tot! Și, culmea, inițial asta s-a petrecut printr-un intermediar care a știut să mă incite, să mă provoace…

Î: Cum reușiți să jonglați între diversele teme abordate în lucrările dvs?

R: Sunt Berbec, carevasăzică enciclopedist. Așa zice Paul Valery în cartea lui despre metoda lui Leonardo da Vinci… E ca în dragoste: îți place și o brunetă cu ochi albaștri dar și o blondă cu ochii verzi, dar și toate prințesele banale cu ochi căprui…

Î: Cum ați descrie procesul dvs. de scriere? Aveți ceva „ritualuri” sau obiceiuri?

R: Singurul ritual este să mă trezesc înainte de 6 dimineața. Nu îmi place să scriu noaptea, nu beau nici cafea. Nu suportam să mi se facă ordine pe masa de scris. Acum, sunt singur și teama asta a dispărut. Uneori, îmi pun muzică, dar nici nu sunt atent la ce se cântă. Prefer un zgomot de fond. Mă uit la clipuri doar atunci când cântăreața este mai frumoasă decât un paragraf al meu…

Î: Care sunt autorii care v-au influențat de-a lungul carierei dvs?

R: Habar n-am! Toți. Mulți. Când eram mai tânăr, idolul meu era Thomas Pynchon. Dar când am scris singurul meu roman (sub pseudonim… feminin!) – care s-a vândut fantastic! – a ieșit ceva gen Emmanuelle Arsan. Nu mai înțeleg nimic! Nu mă înțeleg deloc.

Î: Care simțiți că este meseria carev-a adus cea mai mare satisfacție? Cea de profesor de Limba și Literatura Română, director-editorial la Playboy sau cea de scriitor?

R: Cea de grădinar amator și de crescător de pisici (…nu, cum s-ar crede, de iepurași). Scrisul este pentru mine o meserie dar și o orgie. De cuvinte. Dar nu numai!

Î: Mulți cititori se întreabă cum ați făcut tranziția din poziția de director-editorial al revistei Playboy, în cea de scriitor orientat spre istorie, politică, lifestyle. Există vreo legătură între acestea?

R: Înainte de Playboy eram critic literar. Chiar un soi de critic de direcție, al Generației 90 (cu câteva săptămâni în urmă a murit Ioan Es. Pop, despre al cărui vers „Aici viața se bea și moartea se uită” am susținut că e cel mai frumos din literatura contemporană – pe Laurențiu Ulici chiar l-am convins de asta!). Playboy mă fascinase, mult înainte de Nicoleta Luciu și Gina Pistol, cu antologia sa de proză absolut fabuloasă. Visam să o editez cândva și chiar am reușit asta. Când am virat spre revista inventată de Hefner (pentru care am fost cel mai longeviv editor-in-chief din afara Americii – vreo 12 ani), lucram la Muzeul Literaturii și aveam cinci funcții la Uniunea Scriitorilor și Asociația Scriitorilor din București. Între altele, eram șeful secției de critică și eseu. (Era amuzant că trebuia să-i sun pe Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Alex Ștefănescu sau Gabriel Liiceanu să le reamintesc să-și plătească infima cotizație.) Scrisesem deja niște cărți înainte de Playboy și cu ficțiunile critice din O slăbiciune pentru pisici luasem deja mai multe premii literare. Așadar, întrebarea e cum am virat dinspre literatură spre „entertainment for men”! Pe de o parte, îmi plăcea enorm eternul și neînțelesul feminin, pe de altă parte, primul salariu la revistă era de fix douăzeci de ori mai mare decât cel de la Muzeul Literaturii. Adrian Sârbu știe de ce.

Î: Cum vă raportați la critica primită ca urmare a implicării dvs. în cadrul revistei Playboy?

R: Toți prietenii scriitori m-au beștelit și încă o fac. Unii, probabil, m-au și invidiat enorm. Aveau, în mare, dreptate – în ambele sensuri. Dar am fost mereu un teribilist care nu și-a aflat încă maturitatea. Acum, după ce am publicat atâtea cărți, când dau interviuri, iată, tot despre Playboy sunt întrebat. Asta e, îmi duc crucea. Dar nu pe cea de la recenta ceremonie de deschidere a Olimpiadei de la Paris!

Î: Care este secretul dvs. în ceea ce privește numărul impresionant de volume lansate? Știm că scrierea unei cărți, pentru unii autori, poate dura și câțiva ani.

R: Simplu! Am o putere de muncă imensă… și o modestie pe măsură! (Am scris un singur aforism: „Modestia – soră bună cu prostia!”.) Am o memorie rar întâlnită (poate Iorga Neculai, cel din păstoreliana Venin de mai să mă depășească!) și un simț aparte al conexiunilor între date și informații. (Connections era un serial documentar favorit din tinerețea mea: țin minte cum de la o modificare a baretei sandalei romane se demonstra că, peste milenii, se ajunge la cardul de credit.) Apoi, îmi plac atât de multe lucruri și le savurez în toate felurile. Sunt un bucătar enciclopedist (iată, termenul revine). Chiar sunt, fără nicio glumă, și bucătar (și autor de cărți de bucate). Ultimul meu job înainte de a mă dedica integral scrisului a fost cel de manager de restaurant în Piața Victoriei, acolo unde eram și chef.

Î: Ce proiecte viitoare aveți în plan pentru Editura Neverland?

R: Multe. Și subiecte se ivesc mereu. Dar, „capriciului – prevăd – mă las să-i tem necontenit surpriza…”! Hai, un pic de suspense, de la Liz Taylor la Yasser Arafat, excipiens q.s.

Î: Dacă ar fi să ecranizați vreuna dintre cărțile scrise de dvs. care ar fi aceea și pe cine ați alege în rolul principal?

R: Belle de Nuit! Dar avem noi, oare, o actriță atât de… (vă las să completați dvs.)

Î: Ce impact sperați să aveți asupra cititorilor din România?

R: Am dăruit țărișoarei atâtea obsesii naționale! (Eu am produs și primul pictorial cu o anume Bianca D., știați? Ba chiar și interviuri cu Yoko Ono, Ion Iliescu, Robbie Williams etc.) Vreau să continui să fac asta. Acum, însă, aproape exclusiv prin nonfiction!

Î: Dacă ar fi să dați un singur sfat tinerilor scriitori, care ar fi acela?

R: Nu faceți ca mine! E inutil să încercați asta…

Dan-Silviu Boerescu rămâne o figură emblematică a literaturii și publicisticii românești, un maestru al cuvintelor. Prin lucrările sale, Boerescu continuă să inspire și să provoace, demonstrând că succesul vine din pasiune, dedicare și o profundă înțelegere a artei cuvântului. Așteptăm cu interes proiectele viitoare în care acesta va fi implicat și vă garantăm că v-am pregătit numeroase surprize împreună.