Descriere
Pachetul contine:
1. Padurea de sticla
„Padurea de sticla” este un roman fara artificii, fara dorinta de epatare, cu o intriga logica, extrasa din realitate. Cititorul nu este chinuit de metafore pe care trebuie sa le interpreteze. Nu este pus in fata unui cifru. Cititorul participa, dar fara chinurile la care ne supun cartile testament ale acestui inceput de secol, ce abunda in revolte fara solutii, intr-un realism caricaturizat axat pe probleme sablon.
Povestea incepe cu crampeie de copilarie fericita ale Clarei, personajul principal, cu o poveste de dragoste adolescentina. Tatal si nu mama este personajul central de care este legata descoperirea lumii pentru Clara.
Este o carte despre capacitatea femeii de a supravietui fizic prin puterea emotiilor, a sufletului, prin capacitatea de dedublare generoasa. Femeia se salveaza prin iubire si iertare, asa cum face eroina romanului.
2. Dincolo de iubire
Romanul Marinelei Porumb porneste de la misterul unei sinucideri din dragoste, in jurul caruia se tes apoi panze, invaluind si dezvaluind perpetuu. Stefania e o tanara pictorita, sensibila si usor dezamagita, traumatizata in copilarie si adolescenta de figura tatalui si aflata tot timpul intr-o situatie de inadecvare emotionala in fata unei relatii intime. Totul se invarteste in jurul unei atractii magnetice inexplicabile intre ea si misterul femeii care-si luase viata cu ani in urma. De la barbati care o curteaza la situatii in care nu are unde locui, de la expozitii de arta la avorturi clandestine – actiunea fiind plasata in perioada comunista -, de la secretele bine pazite ale mamei la trairile pe care nu are cui le impartasi, totul se construieste printr-o alternare de temporizari si precipitari, pana la finalul cu turnura sa neasteptata.
Alaturi de alte romane – care, la fel ca acesta, nu au ca scop principal o analiza riguroasa a epocii comuniste -, cartea de fata contureaza acea atmosfera gri ce se reflecta in sufletele oamenilor, atmosfera in care un artist nu putea decat sa incerce sa aduca putina culoare.
Problematica acestui roman nu consta doar in ce se afla „dincolo de iubire„. Acelasi gol se creeaza si atunci cand, inversand, te intrebi ce se afla „dincoace de iubire” sau, mai bine zis, cum se ajunge la iubire. Asta pare a se intreba, mai degraba, personajul central. Chiar daca panzele tesute se aranjeaza pe parcurs, chiar daca finalul nu lasa conflicte si enigme nerezolvate, un mister persista totusi: ce simte aceasta femeie cu adevarat?
Mihai Curtean
Recenzii
Nu există recenzii până acum.