Descriere

O carte despre Romania vazuta prin filtrul inimii și sufletului unui autor tanar

Cand tocmai plangeam de mila lumii noastre romanești, in dezamagirea ca ne dispar spiritele tinere și condeiele indraznețe, in stare sa continue neamul magnific al pamfletarilor, al scriitorilor de atitudine, atat de frumos reprezentat in literatura noastra, iata ca mereu surprinzatoarea realitate imi vine in ajutor sub forma acestei carți.

Observația autorului fața de lumea in care traim e fara menajamente și edulcorari, iar filtrul ironic amar al realitații este pus la țanc, incat iți vine sa zici „și eu gandeam la fel”. Iata: „Inainte eram plini de maiștri, acum suntem plini de maeștri (…)” sau „Intr-un țarc mic și rușinos sunt ținute valorile. Ele sunt puse sa faca lucruri prea mici pentru capacitațile lor”.

Autorul spune, destainuie, afirma, judeca, tranșeaza adeseori, totul cu limpezime și curaj, cu o judecata facuta cu inima deschisa… El are varsta cronicarului Eminescu la gazeta, genialul tragic și unic, cel ce se lua la tranta cu mai marii timpului, cu asupritorii și urmaritorii perfizi ai unui imperiu aflat atunci inca la apogeul lui.

Oricum, acest discurs despre prietenie, de mare caldura și autenticitate, frapeaza, din șiragul de așa-zise interviuri cu un reporter imaginat sau poate imaginar, cine știe, convenția auctoriala e bine gasita pentru a face textul alert, captivant, dialogat, placut la citit.

Sunt multe spuneri calde și oarecum poetice, dar „updatate”, aș zice, cu un barbarism de IT-ist, actualizate la stilul de informație al clipei: „Prietenia este molecula esențiala vieții, la fel cum este coenzima Q10 pentru inima” sau „Prietenia in trei cuvinte: «Acceptare, inflorire, raset»”.

Laurențiu Vedinaș nu se teme de nimic, și așa e bine, aș zice ca așa e minunat, fiind la tinerețea cea deplina și curajoasa, nu se teme de spuneri tranșante, nu se teme de poetizare, nu se teme de actualitatea dura și nici sa il citeze pe Lermontov! Doamne, de cata vreme un tanar autor s-a mai pomenit sa mearga contra curentului uniformizator, a modelor adeseori penibile și dimpotriva, sa fie in direcția curentului respectului fața de cultura, indiferent unde a rasarit ea… (tare ma tem ca nici nu e un „curent”, ci sunt doar razlețe voci curajoase și care nu fac voia modelor…).

Autorul iși identifica drumul exprimarii originale, caci iata, vorbește despre autorii „care se fastacesc in propria neintregire, framantandu-se de lipsa unei carți mai bune” sau declama sinceritați de tot felul din propria lui biografie, povestite cu farmec și rasu’- plansu’…

Placerea lecturii vine și din surpriza: nu poți ști ce urmeaza, in ce direcție o ia gandul și implicit imaginația sau sinceritatea dezarmanta a celui ce scrie.

Cand emoția e o coarda intinsa la maximum, el poate scrie: „Bunicii mei… bunicii mei inca mai traiesc prin florile unei cruci din lemn”, ceea ce e sublim și sfașietor.

Sunt pagini de o frustețe dureroasa, nici nu știi ce lentila a pus cel se scrie, precum in „La Țara”, tulburatoare pagina despre viața și moarte prin lentila gandului tineresc.

Ințelepciunea populara e alta sursa de autenticitate: „In curte maica vorbește cu o vecina

Daca e sa traiești tot traiești ca și daca vrei sa te spanzuri ți se rupe sfoara de sub grinda

Viața e mai frumoasa decat moartea, așa spun unii

Viața e mai frumoasa decat moartea

Dar moartea știe cum sa-și țina oamenii acasa”.

Și despre iubire, motorul lumii și al poeziei, motorul varstei, al extazului și dezesperarii, cat de frumos scrie el: „Indragostiții, bieții de ei…

Cum fac ei lumea sa sangereze ințepandu-i cu spinii lor de catifea…”

sau „Ploua in continuare la fel și noi

Picuram unul prin altul

Miros de pamant și de sarma uda”.

Poet, prozator, eseist și jurnalist deopotriva in aceasta carte, probandu-și stilul, energia auctoriala, farmecul și imaginația creatoare, Laurențiu Vedinaș este un autor de atitudine, aflat in momentul fierbinte al carierei sale, o certitudine reconfortanta pentru generațiile acestui moment istoric, dar și un reper de talent, de sens moral al alurii celui ce scrie pentru aceia care vin.

                                          Cleopatra Lorințiu

Cartea lui Laurențiu Vedinaș este o carte care se cuvine a fi citita și recitita, deoarece gazduiește intre coperțile sale un amalgam de ganduri, trairi și sentimente dar și o radiografie a vremurilor noastre, așa cum le percepe autorul.

La umbra unui titlu care starnește imediat curiozitatea cititorului, suntem spectatorii evoluției naratorului, care ne face martori la copilaria sa, la Robanești, unde „visuri de copil urcau spre cer ca niște baloane cu heliu printre crengile duzilor”. Pe nesimțite ajungem la perioada actuala și la „pandemia asta” care „ne ține pe toți in case”, pandemie prezentata ca „modul naturii de a ne respinge”.

Autorul nu se sfiește sa dea verdicte dure sau sa eticheteze. Perioada in care traim este considerata a fi plina „de paraziți sociali, de care politicieni fara coloana vertebrala se folosesc pentru a le caștiga voturile”.

Bogdan Bucatariu