La prima vedere, ar putea parea ca autoarea ne așterne in fața o lume banala, a parveniților, populata de indivizi incarcați de ipocrizie, purtandu-ne prin universul psihologic și emoțional, atat de amanunțit și profund reliefat, al unor personaje avide de putere și de statut social, care nu au nicio reținere in a-i inșela pe ceilalți, fara a-și da seama ca, de fapt, se inșeala pe ele insele. Fiecare dintre aceste personaje pare ca iși are dreptatea lui și, in același timp, fiecare dintre ele totuși se afla intr-o eroare profunda, care il indeparteaza de lumina și il arunca in tenebrele unei existențe zbuciumate și nefericite, posedate de demoni ai remușcarii, ai ratacirilor printre amintiri și iluzii destramate, dar și egoista și plina de indiferența fața de ceilalți.

Și totuși, dincolo de a fi doar un roman care și-a propus sa confirme toate stereotipurile și prejudecațile negative cultivate in timp despre barbat și femeie, rasturnand imaginea ideatica a basmului clasic in care „prințul” iși intalnește „prințesa”, iar animus și anima realizeaza conjuncția unei totalitați spirituale aducatoare de fericire pana la adanci batraneți, cartea de fața vine sa surprinda complexitatea și imprevizibilitatea naturii umane, care poarta in ea o urma de divinitate, ce o poate calauzi, chiar și atunci cand totul pare pierdut, pe drumul catre lumina, care nu inseamna neaparat ascensiunea sociala, ci mai degraba ințelegerea și iertarea, fara de care nu ar fi posibila impacarea cu sine și cu ceilalți. Și, tot așa, in final, povestea croita de Daniela Simulescu vine sa ne releve un adevar prețios, și anume ca viața ofera fiecaruia experiențele de care are nevoie și pe care, mai mult sau mai puțin conștient, le cauta sub iluzia unui liber arbitru, a carui „voința” oscileaza permanent intre principiul placerii și cel al realitații, ambele cochetand, mai mult sau mai puțin șagalnic, cu ereditatea, zestrea genetica și, implicit, cu un anumit statut social, moștenit de protagonistul de referința.